Peștele cu legume la grill sau grătar este un fel de mâncare ce nu poate fi refuzat. Rețeta este ușor de preparat, este foarte sănătoasă și ne ajută să ne atingem obiectivul de a pierde în greutate.
Preparare: 10 min
Gătire: 20 min
Servire: 2 portii
Ingrediente:
Pește – sortimentul de pește rămâne la alegerea proprie;
Legume:
- 1 dovleac mic;
- 1 vânătă mică;
- Sparanghel;
- 1 ardei gras;
- 1 ceapă roșie;
- 1 lămâie;
- roșii cherry;
- sare și piper.
Peștele, tăiat, spălat și condimentat îl așezăm pe grill-ul încins. Pe parcursul preparării peștelui stoarcem zeama de lămâie pentru aromă și pentru a păstra peștele umed. Spălăm legumele, le tăiem felii și le așezăm pe grill. Condimentăm după gust.
După preparare, așezăm peștele și legumele pe o farfurie, le stropim cu suc de lămâie proaspăt sau preparăm un dressing pe bază de iaurt și usturoi sau ghimbir, cu plante aromatice.
Poftă bună!
