Sistemul respirator şi cauzele subtile ale îmbolnăvirii

Sistemul respirator este bine caracterizat de expresia “Venim pe lume pe un inspir şi plecăm pe un expir!” ce subliniază ciclul fundamental al vieţii umane şi importanţa respiraţiei în această călătorie. Respiraţia este legată de existenţa noastră şi reflectă procesul de intrare şi ieşire din lumea noastră fizică.

La naştere, primul lucru pe care îl facem este să inspirăm aer în plămâni. Acest act iniţial de respiraţie este esenţial pentru a asigura oxigenarea sângelui şi a începe procesele vitale ale corpului. În ultimele momente ale vieţii, expirul final marchează sfârşitul procesului respirator. Datorită sistemului respirator, putem să asimilăm energia aerului; el cuprinde plămânii, pielea şi toate celulele corpului.

Există 2 nivele respiratorii distincte, respiraţia numită externă şi respiraţia internă.

1. Respiraţia externă este cea pe care o cunoaştem, adică ventilaţia pulmonară. Dar mai există o altă ventilaţie externă numită cutanată. Pielea noastră joacă un rol important în respiraţie.
2. Respiraţia internă este o respiraţie care se efectuează la nivel celular, unde schimburile intercelulare se fac în mod direct. Celulele participă la un anume schimb gazos care nu este datorat aportului clasic realizat de sânge. Acelaşi proces există şi la nivel energetic.

Pielea este organul care face parte din sistemul respirator şi joacă un rol de protecţie a corpului faţă de lumea exterioară. Pielea protejează corpul de majoritatea agresiunilor, fie că sunt datorate agenţilor activi (microbi, viruşi, insecte), fie agenţilor pasivi (praf, temperatură, ploaie). Captator esenţial, pielea joacă un rol important în gestiunea protectoare a stimulilor şi solicitărilor externe, cât şi în cicatrizarea rănilor.

Afecţiunile sistemului respirator ne vorbesc, fie despre dificultatea noastră de a primi viaţa în noi (respiraţie), despre teamă, lipsa ambiţiei, interdicţii familiale, fie despre dificultatea noastră de a ne apăra, de a ne proteja faţă de lumea exterioară, de a găsi reacţii adaptate faţă de agresiunile posibile, reale sau imaginare. Pot însemna, în cele din urmă, că nu ajungem unde ne dorim sau nu vrem să închidem anumite răni ale vieţii noastre, ne vorbesc despre dificultatea noastră sau refuzul de a uita, de a ierta, mai mult chiar de dorinţa noastră de a regla conturile sau mai rău chiar, dorinţa de răzbunare.

Aerul şi implicit sistemul respirator reprezintă viaţa.

Respiraţia este funcţia care asigură schimbul de aer între fiecare dintre noi şi mediul exterior, este o cale de acces pentru viaţă. Respiraţia superficială indică o frică sau o rezistenţă faţă de viaţă şi denotă tendinţa de a refula emoţiile. Cadenţa între “a lua” (inspiraţie) şi “a da” (expiraţie) trebuie să fie în armonie, deschide şi eliberează căile de comunicare cu lumea exterioară.

Cercetările arată că starea emoţională poate influenţa direct funcţionarea sistemului respirator prin intermediul conexiunii complexe dintre creier şi corp. Stresul cronic şi emoţiile negative pot afecta tonusul muscular, funcţionarea sistemului nervos şi reacţiile inflamatorii, toate acestea putând influenţa sănătatea sistemului respirator.

Dificultăţile de respiraţie, senzaţiile de sufocare indică:

• un conflict între locul pe care îl ocup în viaţă şi cel pe care aş vrea să-l ocup, între dorinţele materiale şi spirituale, o rivalitate între dorinţa de a trăi şi dorinţa de a renunţa;
• ne simţim sufocaţi de lucrurile pe care ne obligăm să le facem sau de persoanele pe care ne încăpăţânam să le întâlnim;
• îi lăsăm pe ceilalţi şi viaţa însăşi să ne dicteze cum trebuie să fim;
• manifestam neîncredere în viaţă cu frici profunde, apărute în timpul copilăriei;
• ne simţim blocaţi într-o situaţie care ne sufocă;
• nu ştim cum să ieşim din stările din letargie, dorim să rămânem ancoraţi în trecut pentru că ne este frică de viitor;
• ne simţim foarte criticaţi;
• trăim situaţii atât de dificile de “înghiţit”, încât ne sufocă;
• considerăm că suntem neînţeleşi de către cei din jurul meu, ceea ce ne induce o stare depresivă;
• avem impresia că trăim din obligaţie şi nu suntem liberi să luăm decizii asupra propriei vieţi.

Nasul face referire la instinctul de supravieţuire al omului, ne ajută să mirosim, să simţim ceea ce se întâmplă în interiorul şi în exteriorul nostru şi are un rol esenţial în ceea ce cunoaştem că formează sistemul respirator. Nasul este organul prin care aerul trece (viaţa) pentru a ajunge în plămâni. Pe lângă cele două nări, aerul poate ajunge în plămâni şi pe gură.

Capacitatea de a respira pe nas va fi diminuată dacă refuz să trăiesc sau îmi este greu să comunic cu cei din jurul meu, deoarece ceea ce simt nu îmi convine. Dacă dificultatea de respiraţie este la nara stângă, mesajul subtil are legătură cu latura emoţională sau afectivă, în timp ce nara dreaptă, indică o dificultate raţională, fiind legată de înţelegere şi analiză.

Când am nasul înfundat este posibil, inconştient, să nu îmi amintesc evenimentele trăite pentru a evita retrăirea unor emoţii dureroase din trecut. Nasul are legătură directă cu latura intuitivă şi cu simţurile şi îmi poate sugera că sunt închis faţă de intuiţia şi percepţia mea. Sângerarea nasului (epistaxis) indică faptul că las bucuria, dragostea de viaţă, în afară corpului şi a fiinţei mele, îmi pierd bucuria cu ceva ce simt. Cred că nu sunt acceptat, recunoscut sau iubit la adevărata valoare, joc rolul victimei şi sângerarea nazală atrage atenţia celorlalţi asupra mea.

Gâtul corespunde centrului de energie legat de adevăr, de exprimarea de sine, de creativitate şi, indirect, de sexualitate. Gâtul este partea care susţine capul, este o legătură între corp şi spirit, este puntea care permite vieţii să se manifeste. Tot ceea ce dă viaţa trece prin gât: aer, apă, alimente, circulaţia sanguină şi nervoasă. Gâtul reprezintă în plan subtil flexibilitatea, supleţea, direcţia anticipată, puterea, forţa mea interioară, sentimentul de apartenenţa, dreptul meu de a fi. Cu ajutorul gâtului îmi înghit experienţele emoţionale şi realitatea.

Durerile în gât apar atunci când ne simţim vinovaţi pentru că am spus anumite cuvinte, când furia vrea atât de mult să se exprime; îmi este frică de reacţia celorlalţi şi îmi înghit emoţiile care îmi aprind gâtul. Inflamaţiile, infecţiile şi mucozităţile reflectă refularea furiei, trăirea unor conflicte emoţionale puternice legate de acceptarea existenţei, acumularea vorbelor, emoţiilor negative care cer să fie exprimate.

Afecţiunea faringelui indică că regret o alegere făcută, îmi dau seama că am pornit într-o direcţie greşită, regret situaţia, dar nu mai pot schimba lucrurile. Emoţiile şi sentimentele pe care le înghit şi pe care îmi este greu să le accept au legătură cu un membru al familiei sau cu dorinţa de a avea ceva inaccesibil şi de care consider că am mare nevoie. Aş vrea să ţip cine sunt, dar fricile şi incertitudinile mele mă împiedică. Trebuie să analizez sentimentul că trăiesc în plan secundar şi nu pe primul loc, sentiment care se agaţă şi se blochează la nivelul faringelui, pentru a-l accepta şi a-l lăsa să plece.

Laringele este partea căilor aeriene superioare, între trahee şi faringe, simbolizează afirmarea verbală, prin cuvinte şi voinţa de a exprima cu autoritate ceea ce trăiesc sau ceea ce gândesc. Pentru că laringele este organul esenţial al producerii de sunete, este nevoie să mă întreb care sunt emoţiile, stările sufleteşti, pe care le trăiesc şi pe care vreau să le exprim prin voce, dar pe care le reprim. Poate este necesară schimbarea priorităţilor, perspectivelor asupra vieţii şi îmi este frică de reacţiile celor din jur. Tuşea şi răguşeala vin la pachet cu infecţii şi arată dificultatea de exprimare, teama de ridicol, neputinţa exprimării propriilor opinii sau ceea ce am pe suflet, simt respingere din partea celorlalţi, nu sunt înţeles de ei şi vreau să mă afirm. Pierderea vocii poate fi o modalitate de a evada dintr-o situaţie în care ar fi trebuit să mă exprim. Îmi refulez revolta, mă simt sufocat, există un prea-plin de emoţii rămase în mine. Atrag o laringită şi astfel am un o scuză întemeiată pentru a nu vorbi.

Glanda tiroidă se află la baza gâtului, sub laringe, este în relaţie cu sistemul respirator, cu gâtul, cu ceafa, maxilarele, urechea, vocea, traheea, plămânii şi braţele. Tiroida este centrul vorbirii, al exprimării verbale şi al creativităţii, cu acţiune şi asupra sistemului neuromuscular. Ea reglează temperatura corpului, acţionează ca un termostat care adaptează ceea ce se întâmplă în interior, la ceea ce se întâmplă în exterior. Tiroida simbolizează şi capacitatea de a-mi exprima latura divină.

Impresia că am un nod în gât este o recţie a glandei tiroide care îmi arată că sunt prea raţional, prea rigid, comunicarea a devenit conflictuală, mă simt prizonier, sunt în dizarmonie, viaţa îmi pare nedreaptă, risc să devin victima perpetuă. Bronhiile sunt conductele prin care aerul intra în plămâni, reprezintă viaţa. Afecţiunile bronhiilor arată că mi-am pierdut motivaţia şi bucuria de a trăi. Teama şi nesiguranţă în cuplu, familie sau în mediul profesional, vor declanşa o afecţiune a bronhiilor. Grija despre ce vor crede şi spune ceilalţi mă sufocă, îmi este teamă că voi fi jignit. Inflamaţia mucoasei bronhiilor este o boală legată direct de respiraţie şi de acţiunea de a lua aer (inspiraţia) cu dorinţa de a elimina apoi aerul cu detaşare (expiraţia). Inflamaţia indică faptul că trăiesc o furie sau frustrare cu privire la emoţii refulate, mă simt blocat într-o situaţie sufocantă, un conflict plin de agresivitate şi de critici. Nu mai am încredere în ceilalţi, există o tulburare interioară puternică care mă împiedică să îmi manifest adevărata fiinţă, să îmi respect drepturile.

Prin activitatea plămânilor viaţa circulă în corpul nostru, aceştia fiind esenţiali pentru sistemul respirator. Prin aceste filtre de aer inhalăm viaţa, o ducem în interiorul fiinţei noastre şi o returnăm Universului. O bună funcţionare a plămânilor ajută la oxigenarea fiecărei celule din corpul nostru. Prin plămâni conştientizam existenţa noastră şi ei reprezintă capacitatea de a dărâma toate zidurile ridicate de noi înşine sau pe care le-a impus societatea, precum şi abilităţile noastre de adaptare. Afecţiunile plămânilor indică faptul că trăiesc împotriva vieţii şi a aspiraţiilor mele profunde, este ca şi cum scopul vieţii a fost distrus.

Infecţiile pulmonare sau pneumopatiile reiau bine înţeles sensul global asociat plămânilor cât şi cel asociat gripei. Suntem aici şi într-o situaţie de agresiune exterioară, încă şi mai clară pentru că este cauzată de un agent patogen important (pneumococ sau stafilococ) aşa cum e cazul pneumoniei. Aceste infecţii pulmonare ne vorbesc de o experienţă de agresiune puternică, datorată unui agent exterior. Suntem destabilizaţi de atacurile unei persoane din jurul nostru. Aceste atacuri pot fi subtile, imperceptibile dar sentimentul de agresiune există. Pneumonia este forma cea mai gravă din seria agresiunilor de acest gen (reale sau imaginare) şi capacitatea noastră de a ne apăra se diminuează.

Există o responsabilitate faţă de noi înşine, faţă de faptele, gândurile noastre şi tot ceea ce ni se întâmplă, fie că vorbim de sistemul respirator sau alte funcţii, procese, organe. Asumarea responsabilităţii are rolul de a ne elibera şi presupune să ne evaluăm comportamentul. Aceste informaţii nu au ca scop să aducă soluţii afecţiunilor şi stărilor de rău, ci de a ajuta să aflăm că, atât gândurile cât şi emoţiile, contribuie la îmbolnăvirea noastră. Interpretările subtile ale îmbolnăvirilor ne oferă şansele necesare pentru a aduce schimbări benefice în viaţa noastră.