Termenul de anorexie nervoasă descrie persoanele care, deși sunt slabe și subțiri, insist că au nevoie să piardă în greutate și nu manâncă sufieciente alimente pentru a-și menține în echilibru organismul. Anorexia nevoasă este o tulburare de alimentație cu bază psihică caracterizată prin refuzul de a mânca, se poate ajunge până la înfometare și afectează în majoritate femei. Anorexia tipică apare în majoritatea cazurilor în adolescență, dar nu se limitează aici.
Femeile de patruzeci de ani sunt afectate și ele. Cercetările concluzionează că nivelurile scăzute de serotonina, un neurotransmițător, pot fi cauza bolii pentru că produc probleme psihice legate de anorexie și bulimie. Multe femei care sunt anorexice sunt și bulimice, bulimia nervoasă fiind definită ca un consum extrem de mare de alimente într-o perioadă scurtă de timp, urmată de vomă provocată sau de folosirea diureticelor. Dacă anorexia și bulimia apar la aceeași persoană, tulburarea se numește bulimarexie. Vorbim astăzi despre anorexie, iar bulimia va un subiect urmator al blogului.
Persoanele care suferă de anorexie pur și simplu nu mănâncă, o parte își provoacă voma imediat după masă sau consumă laxative, iar o parte dintre ele le fac pe toate trei. În ciuda refuzului lor de a mânca, persoanele afectate de anorexie devin obsedate de mancare și își petrec timp îndelungat cu preocupări pe aceasta tema, citind rețete sau preparând mâncare pentru alții. Caracteristica principală a tulburării este că persoanele cu anorexie neagă că suferă de această boală și motivează că nu le este foame și că au nevoie să mai slăbească.
Anorexia determină subponderabilitate, slăbiciune extremă, amețeli, încetarea menstruației, umflarea gâtului, ulcere și eroziuni ale esofagului, erodarea smalțului dinților din cauza vomei repetate, spargerea vaselor de sânge pe față, ritm scăzut al pulsului și presiune arterială scăzută. Schimbările fiziologice sistematice includ disfuncții ale tiroidei, tulburări ale bătăilor inimii și iregularități ale secreției hormonului de creștere și a hormonilor cortizol, gonatropina și vasopresina.
Dezechilibrul electrolitic creat de insuficiența potasiului și a sodiului provoacă deshidratare, spasme musculare și în cele din urmă, oprirea inimii. Folosirea laxativelor continuă epuizarea resurselor de potasiu, hipokalemia (cerența de potasiu) cronică poate produce aritmie, ducând la leziuni ale inimii și deces.
La cel mai mic semn de anorexie, consultați medicul. În cele mai multe cazuri persoanele care suferă de anorexie necesită spitalizare și tratament intravenos cu nutrienți hrănitori, cu potasiu și multivitamine.
Recuperarea poate dura ani de tratament și consiliere pentru a-și reface imaginea pe care o are despre propriul corp, să restabilească reguli normale de alimentatie și stil de viață și să elimine efectele psihice ale înfometării (depresie, anxietate, iritabilitate, furie).
Recomandări
- Luați legătura cu un terapeut specializat în tratarea tulburărilor alimentare care a poate indica totalitatea elementelor fizice și psihice implicate; sunt necesare sfaturi specializate împreuna cu sfaturi și recomandări de nutriție.
- Dacă ați revenit la un stil de alimentație normal, mâncați echilibrat și consumați alimente bogate în fibre.
- Consumați fructe și legume proaspete, acestea curăța organismul și apetitul revine la normal.
- Consumati cantități adecvate de proteine sănătoase, ca pește sau soia; proteina este importantă pentru refacerea țesuturilor corpului și a masei musculare pierdute.
- Evitati alimentele procesate și nesănătoase (aditivii cresc aversiunea față de mâncare).
- Eliminați zahărul și evitați produsele din faină albă.
- Redobândiți respectul de sine, cultivați relații cu persoane care vă fac să vă simțiți important, care vă admiră, vă încurajează.
- Nu ezitați să mergeți la un consilier pentru a învăța cum ăa faceți față situațiilor negative pe care nu le puteți evita sau depăși.
Plante
- Pentru stimularea apetitului: ghimbir, ginseng, mentă. Nu folosiți ginseng dacă aveți hipertensiune.
- Pentru calmarea sistemului nervos și prevenirea depresiei nervoase consumați sunătoare și kava kava.
- Pentru refacerea ficatului și curățarea sângelui folosiți păpădie, silimarină, trifoi roșu și ignama.
Suplimente
- Complex de vitamine și minerale cu beta-caroten natural și amestec de carotenoide, vitamina A, calciu, magneziu, potasiu și selenium; toți acești nutrienți sunt necesari și trebuie luați în doze corespunzătoare pentru că trec repede prin tractul gastrointestinal și sunt slab asimilați.
- Zinc plus cupru, lucrează împreună pentru a preveni carența de cupru; în plus toate enzimele importante pentru creșterea apetitului și gustului cer zinc și cupru.
- Acidophilus este necesar pentru refacerea barierelor bacteriilor “prietenoase” distruse prin folosirea laxativelor sau vomă.
- Ulei de primulă sau ulei de in pentru refacerea celulelor, reducerea inflamației celulelor nervoase și susținerea tuturor funcțiilor din organism.
- B complex ajută la prevenirea anemiei si înlocuiește vitaminele B pierdute (folositi o forma sublinguală).
- Vitamina C cu bioflavonoizi, necesară pentru echilibrarea sistemului imunitar și pentru calmarea stresului în glandele suprarenale.
- Vitamina D necesară pentru nivelul calciului și prevenirea deteriorării oaselor.
- Vitamina E crește nivelul de oxigen în organism pentru vindecare (folosiți d-alfa-tocoferol).
Toate recomandările nu înlocuiesc consultația și tratamentul medicului specialist ci pot fi folosite complementar în terapie cu acordul acestuia.
Programează-te direct sau prin WhatsApp 0746 587 420!
Sănătate maximă!





Leave a Comment